May the force be with you...

http://www.youtube.com/watch?v=xY_MUB8adEQ

“Suntem mai buni decât ...”

De câte ori am auzit această afirmaţie într-o conversaţie cu cineva? De câte ori am auzit-o la televizor? Dar în campanie electorală? A ajuns să fie un şablon de care ne-am cam săturat.

Greşit. Nu ar trebui să fie aşa. Chiar dacă sună a aroganţă ( o fi uneori şi asta), cred că stă în firea omului să fie aşa. Măcar tu să ai o părere bună despre tine, pentru că, poate, ceilalţi nu au. Dacă nici tu nu mai eşti de acord cu tine însuţi…

Ce se întâmplă când afirmaţia continuă cu: “este vina lor” sau “este moştenire de la ei”?

Ne-am gândit vreodată că este o strategie mai subtilă decât s-ar crede? Sau o fi chiar o trăsătură  innăscută a omului, neconstientizată  nici de autor nici de victimă.

Dicţionarele definesc „sofismul“ ca fiind un raţionament aparent corect dar fals în realitate, construit în scopul de a induce în eroare. Majoritatea oamenilor consideră că sunt deţinătorii adevărului absolut. Socrate critica vehement pe cei care nu recunoşteau când nu ştiau ceva.

Numeroase erori argumentative apar în cazul în care o afirmaţie este repetatǎ (metodǎ întâlnitǎ la politicieni), cu scopul de a da greutate acestei declaraţii şi astfel, prin repetǎri suficiente sǎ fie acceptatǎ de oameni ca fiind adevaratǎ.

Suntem bombardaţi zilnic de o infinitate de reclame, de anunţuri publicitare…

Cum vǎ alegeţi pasta de dinţi pe care o folosiţi?...Cum vǎ selectaţi şamponul de pǎr?...

Vi se serveşte ceea ce vreţi sǎ auziţi…cǎ veţi fi mai frumoşi, mai sanatoşi, mai…acceptaţi de societatea în care trǎim…

Câţi realizeazǎ cǎ toatǎ lumea “vinde” iluzii?

Cei mai înverşunaţi sunt “dealerii” care vând proiecte de guvernare.

Politicienii de ieri şi mai ales cei de azi reuşesc sǎ ne “abureascǎ” cu diferitele lor reţete magice de a ieşi din crizǎ.

Dacǎ sunt dispuşi sǎ ne ofere şi vreo “treizeci de arginţi”, ajungem sǎ devenim nişte Iuda moderni…

Este trist cǎ aceastǎ trǎdare este a noastrǎ înşine, a propriei noastre persoane.

Nu s-a întâmplat nimic altceva decât cǎ s-a folosit propria noastrǎ vanitate pentru a ne face sǎ ne pierdem demnitatea.

Chiar dacǎ unii o considerǎ ca o trǎsurǎ negativǎ, eu vǎ rog sǎ rǎmâneţi MÂNDRI.  

Garantia nevinovatiei

CLICK aici pentru a semna petitia impotriva abuzurilor legii privind cercetarea penala

"Acela sa arunce cu piatra..."

De cate ori am auzit expresia "un cutit cu doua taisuri"?

Traiam intr-o lume duala.

Ne uitam in oglinda si ne surprinde reflectia fetei noastre. Credeam ca aratam intr-un fel si, de fapt, suntem cu totul altfel. Dar cat de diferiti ne vad cei din jurul nostru?

Etichetam foarte usor pe toti cei care ne inconjoara. Nu ne oprim la a comenta aspectele evidente, vizibile, ci ne hazardam in a evalua un comportament pe baza motivatiei interioare a individului.

In Romania, legea spune ca, in cazul unui atac asupra noastra, putem reactiona cu o "arma" comparabila cu cea a atacatorului. La o prima impresie, pare foarte corect. Principiul "dinte pentru dinte" este indreptatit.

Cred, totusi, ca uneori efectul trebuie sa preceada cauza. Sa va explic. Ce ne facem daca cineva are intentia vadita de a atenta la viata noastra? Ar trebui rasplatit cu aceeasi moneda. Pai, cand? Dupa ce si-a dus la indeplinire intentia? Atunci ar trebui sa o faca altcineva pentru noi. Ne mai multumeste pe noi? 

Putem prevedea comportamentul cuiva pe baza ideii de "il cunosc de mult"?

Asa cum am spus mai sus, se poate aplica doar pe evidentele comportamentale.

Acum, cand cauzele problemelor sunt atat de diversificate, toti incercam sa ne inchidem in turnul nostru de fildes si sa rumegam in linistea noastra ce ne framanta si sa incercam sa gasim portita de iesire. De prea putine ori avem incredere in cei ce ne inconjoara si le impartasim dintre problemele noastre.
Sindromul general de adaptare este tot mai raspandit la omul de astazi. Abundenta situatiilor noi, neprevazute, ne face sa devenim foarte dezorientati. Ne miram de unii semeni de-ai nostri cand reactioneaza in moduri care oripileaza. Fara a lua apararea acestora, ne intrebam cum am actiona noi in situatii limita. Imi amintesc de groaznicul eveniment, mult mediatizat, in care un descreierat a ucis doi oameni si a ranit alti sase. Un ex-bodyguard, cu nume sonor in sporturile de lupta, spunea ca, daca ar fi fost el prezent, ar fi stiut ce este de facut si probabil ar fi evitat masacrul. Nu contrazicem afirmatiile, dar ne permitem sa ne indoim de reusita. Eroii de film sunt pe marele ecran. Realitatea este cu totul alta. Infinitatea de variabile face ca orice situatie sa fie unica, impredictibila. In viata reala nu exista regizor sau coregraf. Asa cum nu exista nici reguli ale luptei. 

Revenind la comportament. Lumea spune dupa eveniment, vorbind la modul general, ca nu credea ca individul (sa-i spunem autor) ar fi in stare de asa ceva. Ce stiu ei despre om? Am devenit brusc psihologi, specialisti in comportament uman? Nu poti sa spui despre nimeni daca il vezi sau nu in stare de ceva. Viata nu este doar alb sau negru. Nu se poate raspunde la orice intrebare doar prin da sau nu.
Hai sa incercam un exercitiu de imaginatie. Sa ne uitam in oglinda si sa ne facem un "autoportret" psihologic, moral, asa cum ne pricepem mai bine. Ne imaginam o situatie critica oarecare (atac la propria persoana, pierderea unei sume mari de bani, pierderea increderii in cineva etc.). Incercati sa luati in calcul toate variantele posibile ale rezolvarii situatiei (contraatac, fuga, asteptare, incercare de recuperare a pagubei, complacerea in pierdere si incercarea de a obtine alta suma, ruperea relatiei cu persoana, incercarea de a ierta, replica agresiva la comportamentul persoanei etc). O alta variabila este mediul in care se petrece evenimentul (acasa, intr-un local, pe strada, la serviciu). Ei, ce ziceti? Credeti ca reactia voastra ar fi aceeasi in diferitele situatii. Exista un numar prea mare de combinatii posibile. Nu poate nimeni sa isi asume cu responsabilitate faptul ca va sti reactia proprie. Ce sa mai vorbesc daca e vorba de altcineva. Exista si factorul viata privata a celuilalt, despre care noi nu stim mai nimic. Conceptul biblic de "sa arunce primul cu piatra, cel care este nevinovat" se potriveste perfect.
Apararea sau acuzarea cuiva se poate face doar pe baza faptelor concrete intreprinse, raportate la principiile si valorile morale, sociale, economice etc. ale societatii in care s-a produs evenimentul.
Speculatiile in a gasi scuze sau acuze suplimentare nu sunt binevenite atata vreme cat si noi am raspunde unor acuzatii aduse noua: "nu stie nimeni ce era in sufletul meu". Tocmai acest lucru duce si la pericolul de a analiza si pedepsi prin prisma "sufletului" gravitatea unei fapte. Dar pana la urma suntem cu totii OAMENI. Simtim diferit. Si tocmai asta este esenta. Ramaneti oameni.
Parafrazand spusele unui personaj de film, va dorim "sa fiti buni daca puteti!".
Pentru ca totul este DESERTACIUNE.

It's Christmas Time

Sarbatoarea Nasterii Domnului.

Statutul de cea mai importanta sarbatoare a lumii crestine este in concurs cu pozitia ocupata de sarbatoarea Pastelui, Invierea Mantuitorului care constituie esenta-scop crezului crestin.

Toata lumea este de acord ca un atribut al Craciunului este cel de sarbatoare a familiei.

De unde aceasta interpretare?!

O abordare laica a simbolisticii Craciunului este cea in care Domnul Isus este vazut ca implinirea menirii pamantesti a familiei. Familia este completa atunci cand rodul iubirii vine pe lume...

Habotnicii ar spune ca aceste afirmatii sunt curate blasfemii...

Nu este asa...Este doar o extrapolare personala a semnificatiei acestei sarbatori.

Isus este rodul iubirii...al iubirii Tatalui fata de noi oamenii. Rolul lui Isus este de a mantui lumea.

Dumnezeu l-a "trimis" pe Fiul Sau pentru a ne elibera de pacat...

Vointa Domnului a fost ca Fiul Sau sa se nasca intr-o familie, celula de baza a societatii. Inseamna ca in fata lui Dumnezeu familia este esenta trairii noastre pamantesti. Familia constituie un mijloc de intarire a societatii. Chiar daca nu suntem constienti neaparat de adevaratul rol al familiei, luptam ca sa o realizam, sa fim in rand cu lumea. familia este un mijloc de consolidare a relatiilor umane dar si un scop in sine pentru a ne asemana cu Sfanta Familie, fapt prin care ne apropiem de Dumnezeu. Copilul nascut intr-o familie este o oglindire a Mantuitorului, atat concret, faptic, cat si simbolic. Copilul este mantuirea noastra intru Domnul.

Care este semnificatia primirii colindatorilor?

Analogia dintre magii care vesteau  Nasterea Domnului, dorinta acestora de a Ii oferi daruri ca semn al profundului respect si a recunoasterii ca Mantuitor si protagonistii laici de astazi este ca exista o asemanare intre acei magi si colindatori, ambii aducand vestea nasterii lui Isus. Dar unde se petrece acest lucru? In sanul familiei vin ambii sa isi exprime omagiile. Orice aspect al sirului evenimentelor din preajma Craciunului ne aduce la un numitor comun: FAMILIA. 

Importanta FAMILIEI este de necontestat. Din pacate, in ziua de azi, aceasta institutie isi pierde valoarea. Conteaza doar valorile materiale. Esenta spirituala a familiei a cazut in "dizgratie".

Atunci cand vom redescoperi adevarata valoare a familiei, vom fi din nou mai fericiti, vom trece mai usor peste problemele cotidiene. Toate grijile vor deveni banalitati atunci cand FAMILIA va merge in aceeasi directie...

Doamne ajuta! Craciun fericit!

Fǎ ce zice popa…???

In zilele noastre este prezent un fenomen foarte interesant şi, din pǎcate, tot mai generalizat.

Românilor le place sǎ îşi argumenteze, motiveze succesele, eşecurile sau pur şi simplu acţiunile cu “vorbe din popor”..

A fǎcut cineva odatǎ o observaţie prin care spunea cǎ poporul nostru trǎieşte sub imperiul principiului “capul plecat, sabia nu-l taie”. Intelegem de aici cǎ “mǎmǎliga nu explodeazǎ”.  

De multe ori ne complacem în situaţia datǎ doar pentru cǎ “nu te legi la cap dacǎ nu te doare”. Si totuşi…

Haideţi sǎ recunoaştem cǎ ne place sǎ ne uitǎm peste gard.  Observǎm cu stupoare cǎ vecinul are ceva ce noi tocmai am pierdut sau, şi mai bine, n-am avut niciodatǎ. Atunci facem totul ca “sǎ moarǎ şi capra vecinului”.  Pǎi, capra lui trǎieşte cu nutreţul nostru.  Si noi continuǎm sǎ-i dǎm în continuare.

Popa ne predicǎ sǎ ne ajutǎm aproapele.  Pânǎ am digerat învǎţǎturile, ne-am trezit cǎ nu mai avem nimic. Si vecinul prosperǎ. Si mai dǎ şi popii.

Sǎ recapitulǎm ce am dat: medici, ingineri, specialişti IT,  finanţişti, oameni de culturǎ, etc.

Pǎi cum sǎ nu moarǎ capra noastrǎ?!  Si dacǎ mai dǎm şi bani, e cu atât mai clar…

Ce ne-a rǎmas: moaşte la care sǎ ne închinǎm, acatiste, bǎtǎi la tigǎi  şi sarmale gratis, orgasm pe bazǎ de buletin, şpagǎ, psiho-justiţiari-paţi, şantaj politic, gǎleţi viu colorate…Demnitate…?! Nu ştiu.  Mai vedem.

Poate când vom îndrǎzni şi noi sǎ rostim cu voce tare NU.

Poate atunci când, uitându-ne peste gard în continuare, vom realiza cǎ şi capra noastrǎ schiloadǎ ar trǎi dacǎ i-am ”da de mâncare”, în loc sǎ-o aruncǎm sau sǎ o dǎm vecinului.

Poate ar face şi iezi…

Alea iacta est ?

Predictibilitatea comportamentului uman este un domeniu specific psihologilor. Raţionamentele ştiinţifice cu care lucreazǎ aceşti specialişti sunt, teoretic, confirmate  în timp. Credem însǎ  cǎ  psihologia este o  ştiinţǎ  adaptatǎ  nevoilor societǎţii, regulilor  şi sistemului de valori dupǎ  care aceasta  funcţioneazǎ .

Marja de eroare cu care se lucreazǎ nu este cuantificabilǎ pentru simplul fapt cǎ psihicul uman nu este ceva predeterminat. 

Albert Einstein spunea cǎ “Dumnezeu nu joacǎ zaruri”. Aceastǎ afirmaţie ne duce cu gândul la aşa-numitul  “efect fluture”. Conform acestuia, dacǎ un fluture bate din aripi într-o parte a lumii, aceastǎ  fâlfâire provoacǎ un uragan în altǎ parte a lumii.

Dacǎ acceptǎm aceastǎ teorie, ajungem la concluzia cǎ lumea este guvernatǎ de determinism, adicǎ nu existǎ coincidenţe.

Unii susţin cǎ printr-o conexiune liniarǎ între maximum şapte persoane, poţi face legǎtura între oricare doi oameni de pe glob.

Pânǎ acum se susţine teoria haosului.
Caracteristica de bazǎ a haosului ar fi cǎ pornind de la o stare finalǎ a acestuia, nu se poate stabili starea iniţialǎ. Ar fi sinonim cu dezordinea. Explicaţia este cǎ existǎ o infinitate de variabile care duc la un rezultat. Este imposibil ca cineva sǎ cunoascǎ toate aceste elemente ale unui sistem extrem de complex.

Acest lucru este valabil şi pentru comportamentul uman. Aşa cum am mai arǎtat, este “puţin probabil” ca cineva sǎ cunoascǎ toţi factorii care au dus la un anumit comportament al vreunei persoane. Se pot face doar supoziţii.

Ce conexiuni abstracte ar putea lega faptul cǎ mi-am cumpǎrat o carte de muzicǎ de vânzarea unui hot-dog în New York?

Ce legǎturǎ este între plǎcerea mea de a sǎri cu paraşuta şi vânǎtoarea unui trib din jungla amazonianǎ?

Conform adepţilor determinismului, haosul are o ordine a lui. Aspectul acestuia este dat doar de numǎrul infinit de variabile indeterminabile.
Dacǎ am avea un computer destul de performant prin care sǎ stocǎm toate aceste date(variabile), am putea teoretic sǎ ajungem la cauza fiecǎrui eveniment.
In aceastǎ  ordine de idei, fenomenul trebuie sǎ funcţioneze  şi în sens invers: dacǎ putem determina "prin calcule" cauza, trebuie sǎ fim în stare tot prin aceleaşi operaţii sǎ  prezicem evenimente. 

Psihicul uman este poate aspectul cel mai complex al realitǎţii în care trǎim.  Dacǎ aplicǎm în mod absolut aceastǎ teorie deterministǎ la comportamentul uman, vom da naştere unui paradox. Se creeazǎ impresia cǎ eliminǎm rolul raţiunii din acţiunile noastre, pentru cǎ, se pare cǎ totul ar fi “scris dinainte” datoritǎ factorilor determinanţi ce duc la un concurs de împrejurǎri cu un anumit efect.
Raţiunea umanǎ limiteazǎ însǎ plaja de acţiune, prin prisma consecinţelor pe care le poate avea un anumit comportament. Deci este şi ea deterministǎ.

De ce nu putem atunci prevedea comportamentul cuiva? De ce nu putem prevedea nici mǎcar propriul comportament?

Se pare cǎ trǎim totuşi “în haos”, adicǎ:

SǍ VEDEM CE NE REZERVǍ VIITORUL!!!

Verdict: VINOVAT

De cate ori am auzit expresia "un cutit cu doua taisuri"?

Traiam intr-o lume duala.

Ne uitam in oglinda si ne surprinde reflectia fetei noastre. Credeam ca aratam intr-un fel si, de fapt, suntem cu totul altfel. Dar cat de diferiti ne vad cei din jurul nostru?

Etichetam foarte usor pe toti cei care ne inconjoara. Nu ne oprim la a comenta aspectele evidente, vizibile, ci ne hazardam in a evalua un comportament pe baza motivatiei interioare a individului.

In Romania, legea spune ca, in cazul unui atac asupra noastra, putem reactiona cu o "arma" comparabila cu cea a atacatorului. La o prima impresie, pare foarte corect. Principiul "dinte pentru dinte" este indreptatit.

Cred, totusi, ca uneori efectul trebuie sa preceada cauza. Sa va explic. Ce ne facem daca cineva are intentia vadita de a atenta la viata noastra? Ar trebui rasplatit cu aceeasi moneda. Pai, cand? Dupa ce si-a dus la indeplinire intentia? Atunci ar trebui sa o faca altcineva pentru noi. Ne mai multumeste pe noi? 

Putem prevedea comportamentul cuiva pe baza ideii de "il cunosc de mult"?

Asa cum am spus mai sus, se poate aplica doar pe evidentele comportamentale.

Acum, cand cauzele problemelor sunt atat de diversificate, toti incercam sa ne inchidem in turnul nostru de fildes si sa rumegam in linistea noastra ce ne framanta si sa incercam sa gasim portita de iesire. De prea putine ori avem incredere in cei ce ne inconjoara si le impartasim dintre problemele noastre.
Sindromul general de adaptare este tot mai raspandit la omul de astazi. Abundenta situatiilor noi, neprevazute, ne face sa devenim foarte dezorientati. Ne miram de unii semeni de-ai nostri cand reactioneaza in moduri care oripileaza. Fara a lua apararea acestora, ne intrebam cum am actiona noi in situatii limita. Imi amintesc de groaznicul eveniment, mult mediatizat, in care un descreierat a ucis doi oameni si a ranit alti sase. Un ex-bodyguard, cu nume sonor in sporturile de lupta, spunea ca, daca ar fi fost el prezent, ar fi stiut ce este de facut si probabil ar fi evitat masacrul. Nu contrazicem afirmatiile, dar ne permitem sa ne indoim de reusita. Eroii de film sunt pe marele ecran. Realitatea este cu totul alta. Infinitatea de variabile face ca orice situatie sa fie unica, impredictibila. In viata reala nu exista regizor sau coregraf. Asa cum nu exista nici reguli ale luptei. 

Revenind la comportament. Lumea spune dupa eveniment, vorbind la modul general, ca nu credea ca individul (sa-i spunem autor) ar fi in stare de asa ceva. Ce stiu ei despre om? Am devenit brusc psihologi, specialisti in comportament uman? Nu poti sa spui despre nimeni daca il vezi sau nu in stare de ceva. Viata nu este doar alb sau negru. Nu se poate raspunde la orice intrebare doar prin da sau nu.
Hai sa incercam un exercitiu de imaginatie. Sa ne uitam in oglinda si sa ne facem un "autoportret" psihologic, moral, asa cum ne pricepem mai bine. Ne imaginam o situatie critica oarecare (atac la propria persoana, pierderea unei sume mari de bani, pierderea increderii in cineva etc.). Incercati sa luati in calcul toate variantele posibile ale rezolvarii situatiei (contraatac, fuga, asteptare, incercare de recuperare a pagubei, complacerea in pierdere si incercarea de a obtine alta suma, ruperea relatiei cu persoana, incercarea de a ierta, replica agresiva la comportamentul persoanei etc). O alta variabila este mediul in care se petrece evenimentul (acasa, intr-un local, pe strada, la serviciu). Ei, ce ziceti? Credeti ca reactia voastra ar fi aceeasi in diferitele situatii. Exista un numar prea mare de combinatii posibile. Nu poate nimeni sa isi asume cu responsabilitate faptul ca va sti reactia proprie. Ce sa mai vorbesc daca e vorba de altcineva. Exista si factorul viata privata a celuilalt, despre care noi nu stim mai nimic. Conceptul biblic de "sa arunce primul cu piatra, cel care este nevinovat" se potriveste perfect.
Apararea sau acuzarea cuiva se poate face doar pe baza faptelor concrete intreprinse, raportate la principiile si valorile morale, sociale, economice etc. ale societatii in care s-a produs evenimentul.
Speculatiile in a gasi scuze sau acuze suplimentare nu sunt binevenite atata vreme cat si noi am raspunde unor acuzatii aduse noua: "nu stie nimeni ce era in sufletul meu". Tocmai acest lucru duce si la pericolul de a analiza si pedepsi prin prisma "sufletului" gravitatea unei fapte. Dar pana la urma suntem cu totii OAMENI. Simtim diferit. Si tocmai asta este esenta. Ramaneti oameni.
Parafrazand spusele unui personaj de film, va dorim "sa fiti buni daca puteti!".
Pentru ca totul este DESERTACIUNE.

Credincios vs. liber-cugetator

Zilele trec. Generatia noua creste vazand cu ochii.

Dar incotro? Ce ierarhie de valori le insuflam?

Am si facut o boacana..."LE INSUFLAM"

Da, dar pana unde avem dreptul sa facem acest lucru. Este natural, este genetic sa le aratam cum sa se descurce in viata. O face si ursul, o face si iepurele cu puii lui. Nimic iesit din comun.

Noi avem pretentia ca ne diferentiem de animale prin valorile morale pe care le propovaduim. Exista niste legi, scrise si nescrise, care stabilesc la nivel de umanitate aceste "reguli". 

In Romania zilelor noastre s-a nascut o noua dezbatere. Tema religiei in scoli se afla in topul celor mai comentate subiecte.
Pe vremea cand eram copil, nu faceam religie in scoala. Orele de religie se faceau la biserica pentru care optau parintii nostri.
Nu era foarte bine atunci sa vorbesti despre asa ceva pentru ca regimul de atunci nu agrea in mod deosebit acest subiect.
Astazi, este oarecum bine ca "dam ore" profesorilor de religie, rasariti ca ciupercile dupa ploaie. Dar elevii? Acestia urmaresc doar notele primite, pentru a avea la final o medie mai mare.
Si-a atins statul obiectivele? Nicidecum.
Este un fel de dragoste cu forta. 

Indiferent de opinia parintilor, copiilor li se impune sa adopte niste reguli si valori impamantenite datorita eternei "credinte" stramosesti. 

O avea valoarea etimologica a cuvantului (= dreapta, corecta invatatura) atata putere, incat sa orbeasca celelalte abordari religioase. Sau este doar clerul atat de mandru de sine, simtindu-se "indrituit" sa vrea cu orice pret sa puna pe masa romanului dreapta credinta.

Tocmai cei care ar trebui sa propovaduiasca intelegerea interetnica, interreligioasa, nu o fac. 

Am auzit de un caz concret la Sighetu Marmatiei, unde s-a "retro"-cedat Palatul Cultural, patrimoniu al cetatenilor municipiului, bisericii ortodoxe. Da, este RETRO, nu pentru ca ar fi fost a bisericii, luata si apoi data inapoi, ci pentru ca gestul este o RETRO-gradare in timp. In aceasta cladire functioneaza o scoala de arte, biblioteca municipala, se organizeaza diferite cursuri de formare profesionala. Este deci un bun al locuitorilor, asa cum este si normal. Da, dar cu termen limita. De fapt, prin "bunavointa" autoritatilor locale s-a renuntat la acest drept la cultura al sighetenilor. Vor trebui toate aceste institutii culturale sa isi gaseasca alt sediu sau sa plateasca chirie bisericii. Personal, nu cred in varianta chiriei. Biserica, daca nu ar vrea huzur pentru preotii ei, nici nu ar fi inceput demersurile pentru "retrocedarea" cladirii.
Ati auzit vreodata ca autoritatile abilitate sa fi facut un control financiar bisericilor? Eu, nu. Vedem case parohiale aratoase, preoti in masini luxoase, cladiri retrocedate bisericii pe criterii cel putin indoielnice. Asa cum "indoielnice" sunt chitantele pe care scrie DONATIE, in loc de impozit platit bisericii. Impozit (= obligatie impusa) fara de care nu esti botezat, cununat sau ingropat. "Acceptam donatii!".

Iata cum incearca sa puna mana pe tot. Iata cum incearca sa isi impuna legea in scoala, manipuland copiii. Ii invata de mici diferentele dintre noi, ca unii sunt "drept-credinciosi" fata de altii, in loc sa le vorbeasca de asemanari si de biblica "iubire a aproapelui".

Mi s-ar parea normal ca religia sa fie in afara scolii. Ea trebuie sa fie doar a familiei. Tine pana la urma de intimitatea familiei. Cui ma rog si felul in care o fac este doar o chestiune personala. Atunci cand consider ca am nevoie de ajutor, ma voi adresa unui preot doar daca nu trebuie sa ma tem ca nu ma va primi pentru ca nu am "donat". Pot sa merg, sigur, la biserica. Chiar este bine sa o fac. Dar numai la biserica la care vreau eu. Tot asa am dreptul sa indrum copilul in credinta agreata de familia noastra din mosi-stramosi. 

Daca stiu sa echilibrez situatia in asa maniera incat copilul sa aiba mintea limpede si, atunci cand va creste, sa aleaga singur unde si cum se roaga sau daca o face, inseamna ca am fost un parinte bun.

Societatea moderna se dezvolta pe initiativa individului si pe adaptabilitatea acestuia in societate, nu pe doctrine impuse. 

Unde este liberul-arbitru de care vorbim atat de mult. In sens filosofic, el oricum nu exista datorita ingradirilor legii umane. Si nu exista nici in sens religios, atata vreme cat traiesc  sub amenintarea iadului. Sau traim in miezul unui ev mediu?!

Pânǎ când

              Tocmai a trecut sfânta sărbătoare a Bobotezii. Daca ar fi să facem  o statistică, aş fi curios câţi dintre cei intrebaţi ar şti sǎ rǎspundǎ la intrebarea ce reprezintǎ aceasta. Este un fapt trist, dar adevǎrat.       

              De multe ori, oamenii nu ştiu sǎ facǎ diferenţa dintre Crǎciun şi Paşte. Când avem rǎspunsuri de genul : una-i sǎrbǎtoarea porcului, cealaltǎ a mielului, atunci comentariul nu poate fi decât: no comment.

              Anul acesta, din cauza vremii, nu a fost o problemǎ sǎ sari in apǎ dupǎ cruce. Poporul s-a bucurat de o altǎ tradiţie: aceea de a lua apǎ sfinţitǎ, agheasmǎ. Oameni care sunt in fiecare duminicǎ la slujbǎ, la bisericǎ, oameni care postesc inainte de fiecare sǎrbǎtoare, se calcǎ in picioare injurând, ca sǎ işi umple un flacon de apǎ, cu credinţa cǎ vor fi protejaţi in anul care vine.

              Problema nu este ceea ce crezi.  Este dreptul fiecǎruia. Grotesc este felul in care se comportǎ. Am vǎzut deunǎzi un reportaj cu nişte oameni ce se bǎteau pentru nişte sarmale impǎrţite gratuit. Oare câţi dintre aceştia aveau adevaratǎ nevoie de acea imbucǎturǎ? Sociologii considerǎ cǎ totul ţine de demnitatea unei societǎţi. Noi ducem lipsǎ acutǎ de ea. Cunosc oameni care işi cumpǎrǎ diferite produse nu pentru cǎ au nevoie de ele, ci pentru cǎ sunt la reducere. Se inghesuie, se bat sǎ le obţinǎ. Si recunosc senin acest lucru. Românii au un foarte dezvoltat spirit de turmǎ.

              Popularitatea sofismului ad populum se datoreazǎ acestui spirit. Oamenii au tendinţa să se strângă în jurul a ceea ce este confortabil şi familiar. Familiar poate cǎ este acest comportament, dar mǎ indoiesc cǎ si confortabil. Si totusi…Câte ore sunt in stare sǎ stea oamenii la rând ca sǎ vadǎ “moaştele” nu stiu cǎrui sfânt? Se calcǎ in picioare ca sǎ ce?

              Credinţa nu se manifestǎ prin asta. O masǎ de oameni uşor de manipulat. Li se spune cǎ aşa este bine, cǎ te vei mântui. Totul este sǎ crezi. Cei care organizeazǎ asemenea “evenimente” nu se gândesc la felul in care acea masǎ de oameni va acţiona sau reacţiona? Sau dimpotrivǎ? Care este de fapt credinţa noastrǎ, cum inţelegem sǎ ne manifestǎm nu numai faţǎ de semenii noştri ci şi faţǎ de noi inşine? Stim doar sǎ ne batem in piept cu texte care mai de care mai “umile”, mai “pioase”, pânǎ la proba contrarie, respectiv pânǎ la urmǎtorul moment in care se dǎ ceva gratis, la promoţie, sau e ceva de vǎzut? Ah! Sǎ nu incerce cineva sǎ ne punǎ la indoialǎ credinţa…Il terminǎm instantaneu, demascându-ne acea perfidǎ ipocrizie. În sufletul nostru trǎieşte nevoia de a fi "ca ceilalţi" şi ceilalţi sǎ fie “ca noi” şi aceasta ne face să acceptǎm tirania înţelepciunii convenţionale. Cât de puţini suntem cei care avem încredere în integritatea conştiinţei şi judecăţii proprii, când acestea sunt nepopulare?

©tiberiu varga

REMEMBER

http://www.youtube.com/watch?v=SAIEamakLoY