Verdict: VINOVAT

De cate ori am auzit expresia "un cutit cu doua taisuri"?

Traiam intr-o lume duala.

Ne uitam in oglinda si ne surprinde reflectia fetei noastre. Credeam ca aratam intr-un fel si, de fapt, suntem cu totul altfel. Dar cat de diferiti ne vad cei din jurul nostru?

Etichetam foarte usor pe toti cei care ne inconjoara. Nu ne oprim la a comenta aspectele evidente, vizibile, ci ne hazardam in a evalua un comportament pe baza motivatiei interioare a individului.

In Romania, legea spune ca, in cazul unui atac asupra noastra, putem reactiona cu o "arma" comparabila cu cea a atacatorului. La o prima impresie, pare foarte corect. Principiul "dinte pentru dinte" este indreptatit.

Cred, totusi, ca uneori efectul trebuie sa preceada cauza. Sa va explic. Ce ne facem daca cineva are intentia vadita de a atenta la viata noastra? Ar trebui rasplatit cu aceeasi moneda. Pai, cand? Dupa ce si-a dus la indeplinire intentia? Atunci ar trebui sa o faca altcineva pentru noi. Ne mai multumeste pe noi? 

Putem prevedea comportamentul cuiva pe baza ideii de "il cunosc de mult"?

Asa cum am spus mai sus, se poate aplica doar pe evidentele comportamentale.

Acum, cand cauzele problemelor sunt atat de diversificate, toti incercam sa ne inchidem in turnul nostru de fildes si sa rumegam in linistea noastra ce ne framanta si sa incercam sa gasim portita de iesire. De prea putine ori avem incredere in cei ce ne inconjoara si le impartasim dintre problemele noastre.
Sindromul general de adaptare este tot mai raspandit la omul de astazi. Abundenta situatiilor noi, neprevazute, ne face sa devenim foarte dezorientati. Ne miram de unii semeni de-ai nostri cand reactioneaza in moduri care oripileaza. Fara a lua apararea acestora, ne intrebam cum am actiona noi in situatii limita. Imi amintesc de groaznicul eveniment, mult mediatizat, in care un descreierat a ucis doi oameni si a ranit alti sase. Un ex-bodyguard, cu nume sonor in sporturile de lupta, spunea ca, daca ar fi fost el prezent, ar fi stiut ce este de facut si probabil ar fi evitat masacrul. Nu contrazicem afirmatiile, dar ne permitem sa ne indoim de reusita. Eroii de film sunt pe marele ecran. Realitatea este cu totul alta. Infinitatea de variabile face ca orice situatie sa fie unica, impredictibila. In viata reala nu exista regizor sau coregraf. Asa cum nu exista nici reguli ale luptei. 

Revenind la comportament. Lumea spune dupa eveniment, vorbind la modul general, ca nu credea ca individul (sa-i spunem autor) ar fi in stare de asa ceva. Ce stiu ei despre om? Am devenit brusc psihologi, specialisti in comportament uman? Nu poti sa spui despre nimeni daca il vezi sau nu in stare de ceva. Viata nu este doar alb sau negru. Nu se poate raspunde la orice intrebare doar prin da sau nu.
Hai sa incercam un exercitiu de imaginatie. Sa ne uitam in oglinda si sa ne facem un "autoportret" psihologic, moral, asa cum ne pricepem mai bine. Ne imaginam o situatie critica oarecare (atac la propria persoana, pierderea unei sume mari de bani, pierderea increderii in cineva etc.). Incercati sa luati in calcul toate variantele posibile ale rezolvarii situatiei (contraatac, fuga, asteptare, incercare de recuperare a pagubei, complacerea in pierdere si incercarea de a obtine alta suma, ruperea relatiei cu persoana, incercarea de a ierta, replica agresiva la comportamentul persoanei etc). O alta variabila este mediul in care se petrece evenimentul (acasa, intr-un local, pe strada, la serviciu). Ei, ce ziceti? Credeti ca reactia voastra ar fi aceeasi in diferitele situatii. Exista un numar prea mare de combinatii posibile. Nu poate nimeni sa isi asume cu responsabilitate faptul ca va sti reactia proprie. Ce sa mai vorbesc daca e vorba de altcineva. Exista si factorul viata privata a celuilalt, despre care noi nu stim mai nimic. Conceptul biblic de "sa arunce primul cu piatra, cel care este nevinovat" se potriveste perfect.
Apararea sau acuzarea cuiva se poate face doar pe baza faptelor concrete intreprinse, raportate la principiile si valorile morale, sociale, economice etc. ale societatii in care s-a produs evenimentul.
Speculatiile in a gasi scuze sau acuze suplimentare nu sunt binevenite atata vreme cat si noi am raspunde unor acuzatii aduse noua: "nu stie nimeni ce era in sufletul meu". Tocmai acest lucru duce si la pericolul de a analiza si pedepsi prin prisma "sufletului" gravitatea unei fapte. Dar pana la urma suntem cu totii OAMENI. Simtim diferit. Si tocmai asta este esenta. Ramaneti oameni.
Parafrazand spusele unui personaj de film, va dorim "sa fiti buni daca puteti!".
Pentru ca totul este DESERTACIUNE.