As vrea sa citez pe un om pe care l-am considerat intotdeauna prieten, reluand un indemn de-al lui: "nu muriti, o sa va strice toata ziua".
Se pare ca, chiar impotriva vointei noastre, lumanarea arde uneori mai repede decat am vrea.
Ati observat ca societatea in care traiti, trendul lumii moderne este un foarte bun catalizator al acestei arderi?
Majoritatea veti spune ca am luat-o razna. Unii, pe care mai bine nu i-as fi cunoscut vreodata, spuneau ca "nu sunt zdravan"...
Este foarte probabil sa fie asa.
Adica, daca nu te incadrezi in baremele societatii, esti izolat cu sau fara voia ta...
Nu vorbim aici de valorile etice, morale ale omenirii. Ne referim, pur si simplu, la felul in care percepem si interpretam "realitatea" care ne inconjoara. V-ati intrebat vreodata daca realitatea paralela in care traiesc "nebunii" este cea reala? Sunt ei intr-adevar nebuni? Sau poate suntem noi inchistati in realitatea cotidiana, banala...Poate noi, in "normalitatea noastra" nu suntem in stare sa ne dam seama de ce se petrece in jurul nostru. Cati dintre noi ne uitam dar nu vedem...
V-ati gandit vreodata ca va limitati voi insiva orizontul perceptiei senzoriale si extrasenzoriale?
Zilnic va trasati bariere, limite trairilor voastre si asa jalnice. Si asta va da senzatia de fericire. Va face sa va simtiti bine in pielea voastra. Demn de mila.
Muriti zilnic cate putin si nici nu va dati seama.
Aparenta fericirii va este data de faptul ca v-ati intalnit intr-un mall, la o cafea, cu prietenii, de salutul de complezenta, insotit de un zambet complice al vecinului cu care va intalniti la supermarket, intre rafturi, de bucuria ca ati intrat de Black Friday intr-un magazin si ati iesit cu un prajitor de paine...
Existenta marunta...gandaci pierduti in imensitatea universala...picaturi nesemnificative intr-un ocean al neputintei de a ne depasi conditia...
Cea mai mare bucurie este "sa iesim in lume" prin retelele de socializare...Se vehiculeaza ideea ca daca nu ai profil pe o retea de socializare atunci nu existi...Fantastic...Se pare ca am ratat sansa de a exista...
M-a scos din sarite un anunt al unei lansari de carte la Sighetu Marmatiei...Participarea la acel eveniment este conditionata de o retea de socializare...Doar prin intermediul ei poti cere "elitei" organizatoare permisiunea de a participa, de a primi o invitatie...Pentru ca e cu locuri limitate...Sau e doar pentru "cercul de prieteni" intru socializare?
Oare noi ceilalti am murit?! Oare ne-am pierdut dreptul la a fi membri ai colectivitatii doar pentru ca nu socializam virtual?! Nu exist pentru ca nu imi vede jumatate de mapamond noua tunsoare, pentru ca nu s-a auzit in toate colturile lumii flatulenta scapata intr-un moment de sinceritate. Daca acesta este pretul, atunci mai bine raman pe dinafara.
Oare cine a murit? Eu, cel care nu exist virtual, sau cel care pentru a supravietui are nevoie de o identitate intr-o lume care va acapareaza tot mai mult si creeaza dependenta.
Este mort cel care are prieteni adevarati, reali, tangibili? Este mort (sau macar pe moarte) cel care se inconjoara de proiectii cosmetizate ale unor indivizi asemenea lui?
Va las pe voi sa raspundeti. Poate gasiti voi o cale de a supravietui.